Explozia de pe șantierul Autostrăzii Moldovei a avut loc din cauza fisurării magistralei de transport gaze naturale
Publicat de APETRI MARGARETA, 21 septembrie 2023, 10:37 / actualizat: 21 septembrie 2023, 11:37
Explozia de pe șantierul Autostrăzii Moldovei a avut loc din cauza fisurării magistralei de transport gaze naturale și apariția scânteilor, urmare a executărilor lucrărilor pe șantier, a transmis cu puțin timp în urmă ISU Vrancea.
Patru oameni au murit carbonizați și cinci au fost răniți după explozia produsă în jurul orei 1:00.
Şi directorul general al CNAIR a precizat pentru Radio România Actualități că firma care lucrează pe șantierul autostrăzii A7 nu făcea nici lucrări de relocare și nici de foraj în zona magistralei de gaze, iar poziția conductei Transgaz era cunoscută de constructor și figura în planurile de șantier.
Parchetul a început deja cercetări in rem.
Potrivit președintelui Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, magistrala transporta gaze inclusiv în Republica Moldova, iar presiunea pe conductă era foarte mare, de 36 de atmosfere.
Sursa: RRA