Există stocuri suficiente de vaccin ROR în toată ţara

Publicat de radiomures, 29 mai 2017, 15:33
Asigurarea vine din partea ministrului Sănătăţii, Florian Bodog, care a mai spus că pentru hexavalent s-au devansat toate livrările cu minimum o lună, în aşa fel încât să fie acoperit şi necesarul respectiv.
Ministrul Sănătăţii a participat azi, la Palatul Victoria, la o întâlnire cu reprezentanţii companiilor farmaceutice, la care a fost prezent şi premierul Sorin Grindeanu, potrivit programului şefului Executivului.
Ministrul a precizat că toate procedurile de achiziţie de vaccin se vor realiza prin acorduri-cadru cu o durată de minimum doi ani şi maximum patru ani.