Exercițiu de simulare la inundații, pe Râul Mureș

Publicat de radiomures, 14 iunie 2016, 14:20
Administrația Bazinală de Apă Mureș desfășoară o acțiune de simulare a producerii de inundații și accidente la construcții hidrotehnice pe râul Mureș.
Se verifică modul de funcționare a sistemului informatic de alarmare a populației și felul în care intervin autoritățile locale.
Simularea se desfășoară în județele Hunedoara și Mureș, la fiecare doi ani.
În această după-amiază este programată o simulare de precipitații abundente în zona râului Mureș Superior.
Mâine, viitura este programată să ajungă la cote maxime între orele 11-13 în zona Iernut – Luduș.
Purtătorul de cuvânt al ABA Mureș, Călin Fokt:
Un mic scenariu pentru județul Mureș: se va primi o atenționare meteo cum că în zona Bazinului Superior al Râului Mureș au loc precipitații însemnate cantitativ sub formă de ploaie. Prima stație hidrometrică care va înregistra depășiri de date este cea de la Glodeni, care va da cota pentru Tîrgu-Mureș și astfel vom putea observa, cei din dispecerat, dacă au loc creșteri de debite. Deci, vorbesc despre simulare. Acesta este un exercițiu.”
Anul acesta, simularea de inundații se desfășoară exact în perioada în care județul Mureș se află sub cod galben de inundații în zona râului Mureș Superior și pe afluenții săi din județele Mureș, Harghita, Alba și Sibiu.
Cristina Bulbescu