Executivul a aprobat, în şedinţa de astăzi, Planul naţional pentru un mediu sigur în şcoli
Publicat de Stan Lucian, 28 august 2024, 16:44
Acesta completează măsurile ce vizează combaterea violenţei în unităţile de învăţământ.
Prin planul pentru un mediu sigur în învăţământ se vor deconta şedinţele de terapie pentru copiii victime ale violenţei sau care au fost implicaţi într-un asemenea act.
Tot prin acest program se vor organiza cursuri de formare pentru profesori şi se va înfiinţa o bibliotecă online care va conţine materiale dedicate combaterii violenţei în şcoli. Şi tot în domeniul educaţiei, un act normativ adoptat va acorda elevilor burse de studiu prin proiecte culturale finanţate de stat, aşa cum a explicat purtătorul de cuvânt Mihai Constantin.
Mihai Constantin:
Prin ordonanţă se extinde aria posibililor beneficiari ai finanţărilor nerambursabile pentru proiecte culturale, prin includerea în sfera potenţialilor solicitanţi de finanţări a elevilor din învăţământul preuniversitar de stat. Aceştia vor putea beneficia de burse de studii, burse de creaţie, stagii de formare, granturi de călătorie, inclusiv rezidenţe artistice.”
În domeniul cultural, Guvernul va acorda peste 300 de milioane de lei pentru finanţarea a 73 de instituţii din 34 de judeţe, printre care opere, teatre şi filarmonici.
Alte acte normative adoptate vor îmbunătăţi circulaţia cu trenul, vor moderniza staţii ale magistralei patru de metrou din Bucureşti şi vor institui o schemă de ajutor de stat pentru industria siderurgică pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon.
Sursa: RRA