Excursie tematică pentru zeci de copii din Ucraina, la Brașov

Publicat de MIRELA ROTAR, 26 iulie 2019, 13:05 / actualizat: 26 iulie 2019, 15:37
40 de copii şi profesori din Cernăuţi, Ucraina, sosesc la Braşov, într-o excursie tematică ce are ca scop promovarea valorilor istorice şi culturale în rândul etnicilor români din regiune.
Astfel, de azi până duminică, elevii şi însoţitorii lor vor vizita Biserica Neagră, Piaţa Sfatului, Strada Sforii, Muntele Tâmpa, cetatea Braşovului, Turnurile Alb şi Negru şi Bastioanele Ţesătorilor şi Graft.
În plus, ei vor merge la Bran, dar şi la Castelul Peleş, din Sinaia. Excursia este organizată de Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni şi are ca scop promovarea identității culturale, etnice, lingvistice și spirituale românești, dar și creșterea numărului de promotori ai valorilor naționale româneşti în regiunea Cernăuți.