EXCLUSIVITATE! Ministrul justiţiei vine mâine în Mureş
Publicat de radiomures, 11 noiembrie 2014, 16:06
Robert Cazanciuc va participa, de la ora 10,00, la inaugurarea sediului reabilitat al Judecătoriei Sighişoara.
La eveniment vor fi prezenţi Horaţius Dumbravă, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, preşedintele Curţii de Apel Tg.Mureş, Florin Dima, al Tribunalului Mureş, Ioana Lucaci, şi al Judecătoriei Sighişoara, Doina Volanschi .
Lucrările la clădirea instanţei au început în urmă cu patru ani şi s-au finalizat anul acesta. Costurile totale se ridică la 2.420.320 lei, fiind asigurate din bugetul Ministerului Justiţiei.
Toate aceste modificări vor contribui la o mai bună organizare a instanţei, a declarat, pentru RTM, Horaţius Dumbravă, membru CSM, care va fi prezent la inaugurare.
Mai multe detalii puteţi asculta mai jos.
La Judecătoria Sighişoara lucrează în prezent 25 persoane, 6 judecători, dintre care 5 definitivi şi un stagiar, dar şi 13 grefieri şi 2 arhivari, personal auxiliar. De asemenea, în organigrama Judecătoriei Sighişoara figurează doi aprozi, un agent procedural şi un şofer.
Corina Fontu