EXCLUSIVITATE: Medicină personalizată și în România
Publicat de Rotar Mirela, 8 martie 2023, 12:41 / actualizat: 20 martie 2023, 8:49
Senatorii au aprobat, în această săptămână, modificarea Legii drepturilor pacientului, care include și acest concept, de medicină personalizată. Asta înseamnă că pacienți care au aceeași boală vor primi tratamente diferite, în baza unei recomandări a specialistului.
Tratamente personalizate se aplică și la această dată în România, însă pe banii bolnavilor, a precizat pentru Radio Târgu Mureș președintele Comisiei pentru Sănătate din Senat și unul dintre inițiatori, medicul Adrian Streinu-Cercel:
Categoric că acesta este un pas foarte important pentru că medicină personalizată se face și în momentul de față numai că se face, în general, pe banii pacientului. Urmează să mai apară un cadru legislativ cu privire la bolile rare și iată că ușor-ușor, pas cu pas, ajungem să avem performanță în medicina din România.
Chiar dacă pe termen scurt și mediu costurile pentru implementarea acestui concept vor fi mai ridicate ca urmarea a investițiilor necesare în infrastructură, aparatură medicală, registre și formare profesională, pe termen lung acest concept ar trebui să determine o reducere a costurilor, spun specialiștii.
În termen de 6 luni de la publicarea legii în Monitorul Oficial, sistemul va trebui implementat de către Casa de Asigurări de Sănătate, mai spune Streinu-Cercel:
În momentul de față, se deschide această ușă pentru personalizarea medicației, pentru că despre asta vorbim, de data aceasta printr-un program pe care Casa Națională de Asigurări de Sănătate va trebui să-l pună la punct într-o perioadă de 6 luni din momentul apariției legii. Ca atare, orice cadrul legislativ care apare nou, se asociază la ceva ce deja există din punct de vedere formal și punct de vedere al formării medicilor în direcția respectivă.
Conceptul de medicină personalizată, conform modificării propuse la legea privind drepturile pacientului, reprezintă îngrijirile de sănătate acordate pe baza unui model medical care folosește caracterizarea fenotipurilor și genotipurilor persoanelor.
Aceste îngrijiri constau în oferirea de servicii medicale preventive, de diagnostic, curative, de reabilitare, respectiv îngrijiri terminale specifice fiecărui pacient.
Documentul aprobat luni de senatori merge la Camera Deputaților, care este for decizional în acest caz.
Cristina Bulbescu