Examenul de definitivat se derulează fără probleme la Tîrgu-Mureş
Publicat de radiomures, 18 iulie 2013, 13:36 / actualizat: 4 martie 2015, 12:28
Peste 92% dintre cei 251 de profesori care s-au înscris la examen se află, la această oră, în sălile de examen de la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuşi” din Tîrgu-Mureş.
Examenul a început la ora 10 şi durează 4 ore.
Candidaţii susţin probele pentru 48 de discipline, spune purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş, Camelia Irimie-Matei.
Lucrările profesorilor vor fi corectate în 6 centre diferite din ţară.
Rezultatele examenului vor fi afişate, marţi, 23 iulie, după care vor putea fi depuse contestaţii.
Rezultatele finale vor fi afişate în 27 iulie, iar în a doua jumătate a lunii august vor fi eliberate şi adeverinţele pentru cei care vor promova.
Cristina Bulbescu