Zilele comunei Tulgheș, la acest sfârșit de săptămână

Sărbătoarea va avea loc în zilele de 12 şi 13 august, iar organizatori sunt Primăria şi Consiliul Local Tulgheş.

Programul cuprinde muzică şi dansuri populare, muzică de petrecere, un număr de magie, o tombolă, focuri de artificii şi multe alte surprize.

Ziua de sâmbătă este dedicată în exclusivitate tradiţiilor, folclorului, portului şi dansului popular în cadrul unei noi ediţii a Festivalului „Roata Stelelor”.

Pe parcursul celor două zile, voia bună va fi întreţinută de Oana Radu, Ionela Guzic, Shondy, Traian Ilea şi Valeria Codorean, Ciprian Ilie, Anca Branea, Laurenţiu Marian.

Vor mai susţine recitaluri folclorice şi de muzică uşoară: Paul Cristinoi, Maria Ecaterina Curcă, Ana Maria Luca, Petruţa Ladaru, Ioana Olaru, respectiv Rareş Grigoraş. Angie va avea un recital în limba maghiară.

Pe scenă vor mai urca Ansamblul Artistic „Plaiuri Tulgheşene” şi formaţia de dans modern „Andra Dance”.

Un spectacol atractiv va avea magicianul Christianis.

Autor: Corina Fontu

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9766RON0.00030
  • usd 1.1541 1 -0.0034

  • chf 5.2945 1 0.00030

  • aud 3.0880 1 0.00050

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

A încetat din viață Ioan Ceaușescu, fond...

Stan Lucian | Citeste articolul

Întreaga echipă SIMFEST este profund înd...

Sediul Pompierilor din Târgu Mureş, reab...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Evenimentul prilejuit de inaugurarea sed...

La Târgu Mureş începe azi ”Noaptea Albă ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Evenimentul se desfășoară în perioada 4-...

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Covasna: Arme de foc, arbalete, macete ş...

Stan Lucian | Citeste articolul

Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi ş...

Parteneri