Un camion s-a răsturnat și a lovit peretele unui imobil, în județul Mureș
Un accident spectaculos s-a înregistrat în această după-amiază în județul Mureș. Pe raza localității Văleni, un camion cu remorcă ce transporta sfeclă s-a răsturnat pe partea carosabilă și a lovit peretele unui imobil.
Din fericire nu au fost victime, ci doar pagube materiale. Potrivit unui comunicat al IPJ Mureș, în acest moment traficul se desfășoară alternativ pe un singur sens de mers, iar autoritățile iau măsuri în vederea degajării părții carosabile.
Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tutror împrejurărilor producerii accidentului.
Sorin Șchiopu