„Udatul Ionilor” la Tălmăcel, în județul Sibiu

Creştinii ortodocşi şi greco- catolici îl sărbătoresc, marţi, pe Sfântul Ioan Botezătorul, ultimul proroc al Vechiului Testament. Aproape două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica, iar în unele regiuni se mai păstrează unele obiceiuri vechi. O astfel de tradiţie este „Udatul Ionilor”, care încă se mai practică în satul Tălmăcel din judeţul Sibiu, după cum transmite corespondentul Radio România Actualităţi, Carmen Vulcan:

De peste 100 de ani fără întrerupere în acest mic sat din Mărginimea Sibiului, se ţine „Udatul Ionilor”. După slujba de la biserică, alaiul format din feciori, călare pe cai împodobiţi sau în carul alegoric tras de boi, străbate cântând uliţele Tălmăcelului, însoţiţi de muzicanţi. Se opresc la pârâul din josul satului, unde, rând pe rând, toţi cei care poartă numele de Ion sau Ioana, sunt luaţi pe sus de junii din ceată şi înmuiaţi cu picioarele în apă, oricât ar fi gerul de mare. După săvârşirea acestui ritual, fetele şi feciorii, cu toţii îmbrăcaţi în portul de sărbătoare, se prind în joc în piaţa din faţa bisericii. Obicieul „Udatul Ionilor” din satul Tălmăcel încheie sărbătorile de iarnă din zona Măginimii Sibiului.

Creştinii de rit vechi sărbătoresc, astăzi, Crăciunul. În România, comunităţile sârbă, ucraineeană şi lipoveană încă ţin sărbătorile după calendarul iulian, întârziat cu 13 zile faţă de cel nou, pe care Biserica Ortodoxă Română l-a adoptat în 1924.

Sursa: RRA

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

DE 10 X ROMÂNIA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Nivelul taxării din România

Corina Muntean | Citeste articolul

Există o probabilitate foarte mare ca ni...

Parteneri