UPDATE: Circulaţia feroviară a fost reluată între Predeal şi Timişu de Sus
UPDATE ORA 12:51 Circulaţia feroviară fusese întreruptă pentru lucrări de remediere la firul de contact, care s-a rupt în urma prăbuşirii unor arbori de pe versanţi.
Mai multe trenuri de călători au staţionat în gări până la finalizarea intervenţiilor.
***
Mai multe trenuri staționează în stațiile Brașov și Timișul de Sus, după ce firul de contact a fost rupt de arborii căzuți. Zona a fost afectată, de prăbuşirea arborilor de pe versanţi, care au rupt firul de contact şi cablul purtător pe întreaga distanţă.
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că personalul feroviar intervine pentru finalizarea lucrărilor de reparaţii la linia de contact, pe intervalul de staţii Predeal – Timișu de Sus.
Este un nou incident de acest tip, chiar și după ce, în primăvara acestui an, s-a desfășurat o ședință furtunoasă la Prefectura Brașov, pe tema respectivă, însă nimeni nu a luat vreo măsură. Sectorul feroviar Timișul de Sus – Predeal este flancat de nenumărați arbori uscați, care constituie un pericol pentru siguranța circulației feroviare, nu doar atunci când plouă sau ninge abundent.
În cursul dimineții de marți au fost oprite în stațiile Brașov și Timișul de Sus, cel puțin cinci trenuri regio și interregio, care circulă pe relația Brașov – București. Mulți dintre călători, care au ajuns în stația Timișul de Sus, au ieșit pe DN1, pentru a găsi ocazii spre București.
Reprezentanții CFR au trimis 2 locomotive diesel să tracteze trenurile, însă acestea s-au defectat.
Patru trenuri au întârzieri și acum de până la 180 de minute.
Dorin Dușa