Tărâmul Imaginației se deschide joi, la Brașov
Cei mici sunt invitați la o ”întâlnire cu poveştile terapeutice şi bucuria de a fi”, unde psihopedagogii îi vor învăța cum să citească povești, ce înseamnă jocul de rol și cum pot deveni ei creatori de opere originale.
Atelierele se organizează periodic, în cadrul unui proiect al Librăriei Șt. O. Iosif.
Reprezentantul organizatorilor, Alina Moldovan:
Aceste ateliere de povești terapeutice se desfășoară o dată la două săptămâni, atelierele sunt destinate copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 10 ani, dar sunt primiți cu bucurie și părinții lor, dacă doresc să participe. În principiu citim povești, desenăm, colorăm, modelăm, ne jucăm, cântăm, ne descoperim pe noi, descoperim relațiile pe care le putem crea cu cei din jurul nostru și ce potențial interior avem și cum putem să îl valorificăm.”
Evenimentul are loc la Librăria Şt. O Iosif joi, de la ora 18.
Taxa de participare este de 25 de lei.
Raluca Creţ