Spitalul de Urgență din Miercurea Ciuc are heliport, după ani de așteptări

Cel mai mult au așteptat construcția heliportului medicii de la Unitatea de Primiri Urgențe pentru că acum au posibilitatea să ceară elicopterul de la Târgu Mureș pentru pacienții cardiaci în stare gravă.

Timpul de transport al acestor pacienți la Târgu Mureș se scurtează de aproape două ori cu elicopterul, spun medicii.

Heliportul a fost construit în curtea Spitalului din Miercurea Ciuc și este funcțional din această săptămână.

Cu toate acestea nu a fost utilizat, deși a fost un caz medical care necesita intervenția elicopterului, precizează coordonatorul UPU SMURD din Miercurea Ciuc, dr. Kacso Jolan:

Heliportul este un lucru extraordinar de bun și pentru noi pentru că sunt cazuri care nu se pot rezolva în spitalul nostru. Aici, mă refer, în special, la cazurile de infarct miocardic acut, aceste cazuri fiind trimise la Târgu Mureș pentru intervenție chirurgicală. Datorită faptului că aceste patologii trebuie să ajungă cât mai repede la un centru superior, este foarte important elicopterul pentru noi pentru că ajunge cam în 35 de minute, în loc de o oră și jumătate, două, cum ar ajunge cu ambulanța. Încă nu a fost folosit pentru că vremea nu a permis. A fost caz pentru elicopter doar că vremea nu a permis zborul…

Heliportul din Miercurea Ciuc este deservit de 15 persoane – angajați ai Spitalului și pompieri.

Prima încercare de construire a unui heliport în curtea Spitalului de Urgență din Miercurea Ciuc a fost în urmă cu trei ani. Banii din proiectul european câștigat pentru construirea acestuia s-au pierdut, ca urmare a coordonării defectuoase a acestuia, spun autoritățile harghitene.

Ulterior, Consiliul Județean Harghita a reluat proiectul și l-a construit din surse proprii, valoarea acestuia fiind de 1,2 milioane lei.

Misiunile care se operează pe heliport sunt cele primare, care se execută direct la locul accidentului, de unde se preia un pacient în stare gravă, misiunile secundare constând în transportul unui pacient de la o unitate spitalicească și misiunile speciale, care înseamnă transportul de organe.

Autor: Cristina Bulbescu

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu MARIA BUTILA

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9766RON0.00030
  • usd 1.1541 1 -0.0034

  • chf 5.2945 1 0.00030

  • aud 3.0880 1 0.00050

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

A încetat din viață Ioan Ceaușescu, fond...

Stan Lucian | Citeste articolul

Întreaga echipă SIMFEST este profund înd...

Sediul Pompierilor din Târgu Mureş, reab...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Evenimentul prilejuit de inaugurarea sed...

La Târgu Mureş începe azi ”Noaptea Albă ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Evenimentul se desfășoară în perioada 4-...

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Un nou grup de 74 de cetățeni români și ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Un nou grup de 74 de cetățeni români și ...

Parteneri