Sărbătoarea clătitelor de la Prejmer are loc în acest sfârșit de săptămână
Prejmerenii vă invită la una dintre cele mai vechi obiceiuri populare săseşti, Fasching-ul.
Sărbătoarea clăditelor de la Prejmer sau Fashing-ul a ajuns la cea de a XIII-a ediţie, iar organizatorii se aşteaptă ca peste 20.000 de persoane să ajungă în Prejmmer în acest sfârșit de săptămână.
În Europa, localitatea Prejmer din județul Brașov este cea mai estică aşezare în care se mai serbează tradiţiile săseşti, spune Adrian Vălușescu, șef al departamentului pentru cultură.
Pe parcursul celor două zile, oaspeții vor avea parte de un program plin, iar clătitele vor fi cu siguranţă vedetele celor două zile de Fashing, spune viceprimarul comunei Prejmer, Loredan Bogdan.
La această ediție a Fashing-ului va exista și o expoziţie cu degustare de clătite, organizată în aer liber, lângă scena din centrul comunei Prejmer dar și un concurs, spune Gabriela Brașoveanu, unul dintre organizatori.
Degustările de clătite vor fi însoţite de concerte de muzică, recitaluri de dans tradiţional săsesc, muzică populară şi fanfară iar pe lista celor care vor urca pe scena din Prejmer sunt ansamblul Anca Pîrlea Band, Burzenland Party Band & Claudia Miriţescu, Alexandra Ungureanu şi Direcţia 5.
Vali Blajovan