Protestul piloților TAROM a fost suspendat până luni
În urma discuţiilor desfăşurate la Ministerul Transporturilor cu conducerea companiei, reprezentanţii sindicaliştilor au decis suspendarea protestului pe parcursul acestei săptămâni.
Astăzi, pentru a 2-a zi consecutiv, mai multe curse TAROM au avut întârzieri sau au fost complet anulate, din cauză că piloţii şi-au anunţat absenţa de la serviciu justificând că sunt inapţi pentru a pilota avioanele.
Piloţii sunt supăraţi că primesc salarii mai mici decât colegii lor de pe aparate de zbor mai moderne.
Potrivit Digi 24 echipajele care pilotează avioanele ATR câştigă la jumătate faţă de colegii lor de pe alte aparate de zbor, care încasează până la 7.000 de euro pe lună.
Digi 24
UPDATE
Tarom anunţă că în acest moment nu există zboruri anulate.
Potrivit unui comunicat de presă, compania se confruntă cu o lipsă de personal navigant apt de zbor şi nu exclude astăzi întârzieri sau posibile anulări ale curselor.
În această dimineaţă, reprezentanţii Ministerului Transporturilor, cei ai companiei Tarom şi ai sindicatelor au avut o întâlnire pentru a găsi soluţii după protestul spontan de ieri, când mai mulţi piloţi şi-au anunţat absenţa de la serviciu justificând că sunt inapţi pentru a pilota avioanele.
RRA
Sursa: www.libertatea.ro