Primul ghid de îngrijire pentru vârstnici în pandemie, la Târgu Mureș
În această săptămână va fi lansată la Târgu Mureș o broșură privind „Managementul crizei epidemiologice generate de COVID-19 în rezidențele pentru vârstnici”.
Ghidul a fost alcătuit de medicii și specialiștii din centrele rezidențiale de la Valea Izvoarelor alături de specialiști din cadrul DSP și autorități locale.
Broșura va fi oferită și altor rezidenți din căminele pentru vârstnici din județul Mureș, mai ales că aceste persoane sunt printre cele mai vulnerabile în contextul pandemiei, majoritatea având și afecțiuni cronice, spune responsabilul de relații publice, Adriana Bota:
Pe lângă recomandările autorităților, în broșură am adăugat și experiența noastră personală, cum am aplicat noi recomandările autorităților, cum ne-am organizat noi în această perioadă… Am pus acest cumul de informații într-un singur material pe care vrem să-l distribuim și să-l facem disponibil și altor centre rezidențiale de îngrijire a vârstnicilor, să venim în ajutorul lor spunându-le experiența noastră. În acest fel, dorim să-i ajutăm și pe ei să se organizeze mai bine pentru protejarea rezidenților lor.
În județul Mureș au fost înregistrate în ultimele luni mai multe focare de COVID-19 în centre rezidențiale din județ, unde au fost raportate și mai multe decese.
Cristina Bulbescu