Premierul, Viorica Dăncilă, îl însoțește pe papa Francisc la Șumuleu Ciuc

Înaintea sosirii aeronavei TAROM cu care a venit Sanctitatea Sa, pe Aeroportul din Târgu-Mureș a aterizat și o aeronavă Spartan de la Ministerul Apărării Naționale, cu care a venit primul ministru al României, Viorica Dăncilă.
Premierul a plecat imediat după aterizare către Șumuleu Ciuc, unde îl va întâmpina pe Papa Francisc.
Prefectul de Mureș, Mircea Dușa a precizat că este al doilea papă pe care îl întâlnește oficial:

Înainte cu 10 minute de a ateriza avionul cu care călătorește părintele Francisc, a aterizat doamna prim-ministru, Viorica Dăncilă, care va participa la slujba de la Șumuleu din județul Harghita, și ne-a declarat că este foarte mulțumită că oamenii îl primesc cu atâta dragoste pe sfântul părinte Papa Francisc. Eu pot în suflet și plăcerea de a-l fi întâlnit și pe papa Ioan Paul al II-lea când am fost primit oficial la Vatican de sfinția sa, atunci când România în 2001 a donat pentru prima dată bradul de Crăciun pentru Vatican.

În această dimineață, trei aeronave au sosit pe Aeroportul ”Transilvania” Târgu-Mureș, primul avion fiind ocupat cu jurnaliștii străini care au plecat la prima oră către Șumuleu.

Cristina Bulbescu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Noul prefect al județului Mureș a depus ...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Doctorul Ovidiu Butuc este, de astăzi, o...

Maşină răsturnată şi alte 6 autoturisme ...

Stan Lucian | Citeste articolul

În această dup-amiază, în municipiul Bra...

Parteneri