Peste 300.000 de oameni au protestat aseară în ţară
Oamenii au ieşit în stradă revoltaţi de ceea ce au numit lovitura dată noaptea justiţiei.
Peste 300.000 de oameni au ieşit în stradă aseară în Bucureşti şi în alte zeci de oraşe, pentru a protesta faţă de modificarea codurilor penale.
În Piaţa Victoriei au fost aproximativ 150.000 de protestatari. Spre finalul manifestaţiei au avut loc însă şi violenţe. Protestul, paşnic pană seara tarziu, a degenerat după ce grupuri distincte au aruncat petarde şi fumigene în direcţia jandarmilor, şi au dat foc unui panou publicitar de langă o intrare la metrou.
În tot acest timp manifestantii încercau să se delimiteze de ei.
În urma incidentelor din Piata Victoriei au fost reţinute 20 de persoane, a anunţat Jandarmeria. Doi protestatari şi 3 oameni de la forţele de ordine au fost duşi la spital, iar starea unuia dintre jandarmi este mai gravă, el fiind lovit cu o cărămidă.
Purtătorul de cuvînt al Jandarmeriei, Georgian Enache:
Un raport complet asupra incidentelor este aşteptat în cursul zilei.
Pe de altă parte Serviciul Român de Informaţii a comunicat că transmis institutiilor abilitate toate datele şi informaţiile obţinute cu privire la intenţiile de deturnare a actiunilor de protest din centrul Capitalei.
SRI spune că pe această temă a existat şi un schimb operativ de informatii cu Ministerul de Interne şi precizează inclusiv numele persoanelor din minister şi jandarmerie care ar fi primit datele.
Peste 2.500 de persoane au protestat la Tg. Mureș.
De la ora 5 după-amiază, în faţa Prefecturii, târgumureşenii s-au adunat să protesteze paşnic contra Ordonanţei de Urgenţă care dezincriminează abuzul în serviciu.
Majoritatea protestatarilor sunt tineri, părinţi cu copii mai mari sau mai mici, şi chiar cu bebeluşi de câteva luni.
Efectele ordonențelor stârnesc îngrijorare internaţională, în state precum Germania, Franţa, Belgia, Olanda, Sua, Canada.
În materialul următor, Rodica Sonea a adunat câteva opinii ale protestatarilor:
Miting cu peste 9000 de persoane la Braşov.
Aseară s-a desfăşurat la Braşov cel mai mare miting din istoria postdecembristă a Braşovului.
Oamenii s-au strâns încă de la ora 17.00, în faţa Prefecturii, protestând împotriva prevederilor ordonanţelor adoptate în şedinţa de Guvern de marţi.
După două ore de scandări în faţa Prefecturii, manifestanţii au plecat în marş pe strada Republicii, până la sediul PSD Braşov, Piaţa Sfatului fiind practice ocupată de oameni.
Manifestanţii au scandat împotriva executivului şi a PSD, cerând imperios retragerea celor două ordonanţe.
Organizatorul protestului de la Braşov, Vlad Hosu:
După trei ore de scandări în faţa sediului PSD Braşov, protestatarii, care au manifestat paşnic, au plecat în marş pe bulevardele din oraş.
Peste 300 de persoane au participat, aseară, la un miting de protest în centrul municipiului Sfântu Gheorghe.
Protestatarii s-au deplasat în faţa sediului Prefecturii din Sfântu Gheorghe, unde au huiduit şi au scandat, în limbile română şi maghiară, sloganuri împotriva Guvernului şi a PSD.
Protestul nu a fost autorizat, manifestanţii organizându-se în cursul zilei pe o reţea de socializare, sub genericul „Protest pentru democraţie”.