Pe Valea Gurghiului se împletește lumea veche cu cea nouă
Festivalul Văii Gurghiului a devenit un reper obligatoriu pentru iubitorii de folclor care știu că la sfârșit de august, la Fâncel, găsesc tot ce le aduce aminte de copilărie.
Localitățile participante: Reghin, Solovăstru, Gurghiu, Hodac și Ibănești și-au expus în căsuțele alegorice cele mai frumoase obiecte tradiționale.
Meșterii populari au primit și ei spațiu de expunere și vânzare. Printre ei, Dan Ioan, din Hodac, își primește oaspeții cu fluiere dar și cu multe povești:
Organizatorii s-au gând și la cei mici, cărora le-au amenajat spații de joacă, dar și o lume în miniatură cu personaje din desene animate.
Laszlo Levente, florar din Gurghiu, a reușit împreună cu Codruța Pop, meșter popular la început de drum, să creeze o poveste aproape reală:
Anul acesta am transformat casa piticilor în casa zânelor fluturilor. Este printre puținele bucurii ale copiilor, întotdeauna am încercat să găsim puncte care să-i atragă pe cei mici. Pentru adulți e mult mai ușor, găsesc soluții alternative, cârnați, sarmale, copiii nu prea, și tocmai pentru bucuria lor am realizat acest univers.
La eveniment a participat și ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, care a discutat cu producătorii agricoli și cu meșterii populari:
Iau cu mine tot ceea ce a fost și este frumos în zonă, aceste tradiții extraordinare, oameni formidabili, români adevărați care știu să păstreze tradițiile și să valorifice zona aceasta extraordinar de frumoasă. Vreau să-i felicit pe organizatori, vreau să-i felicit pe toți primarii care s-au străduit, de-a lungul vremii, să facă aceste clădiri aici și să păstreze tradiția și portul tradițional pe care îl vedem cu toții, atât de frumos și atât de elegant.
Evenimentul se va încheia mâine seară și este organizat de Consiliul Judeţean Mureş, Asociaţia Comunităţii Văii Gurghiului şi Instituţia Prefectului – Județul Mureş.
Raluca Creţ