Orașul Sfântu Gheorghe marchează 78 de ani de la eliberarea de sub ocupație străină

Orașul Sfântu Gheorghe marchează astăzi 78 de ani de la eliberarea de sub ocupație străină, prin ceremonii militare și depuneri de coroane de flori la monumentele și mormintele eroilor căzuți în luptele din septembrie 1944.

Sfântu Gheorghe a fost primul oraș din Ardealul de Nord eliberat de Armata Română de sub ocupație fascisto-horthystă în 8 septembrie 1944. Relatează Oana Negrea:

Ceremonia militară și religioasă a avut loc în fața Primăriei Sfântu Gheorghe, pe turla căreia Armata Română a înălțat drapelul tricolor ca simbol al libertății în urmă cu 78 de ani.
lt.col Dorin Neagu: Într-o zi de mare sărbătoare pentru întreaga creștinătate sărbătorim eliberarea orașului Sfântul Gheorghe. Vă mărturisesc că, venind astăzi spre locul de desfășurare a ceremonialului și văzând ce frumos flutură drapelul tricolor sus pe turla Primătiei, am încercat să-mi imaginez cum acum 78 de ani, după lupte crâncene, lupte din care Armata Românei a ieşit victorioasă, cu un efort supraomenesc caporalul supraomenesc Arambaşa a reușit să se cațere pe Primărie și să arboreze rapelul, simbolizând astfel cucerirea orașului

Oana Negrea:A declarat locotenent-colonel Dorin Neagu, comandantul Garnizoanei Sfântu Gheorghe. Arhivistul Ioan Lăcătușu a amintit că printre eroii care au căzut în luptele pentru eliberarea orașului Sfântu Gheorghe s-a numărat și un general al Armatei Române, generalul Grigore Bălan, dar și mulți români din această zonă. Ceremonia s a încheiat cu o paradă militară în aplauzele participanților la eveniment.

„Această zi nu e importantă numai pentru armată, ci pentru toată populația orașului, indiferent de naționalitate toți au fost eliberați de sub /…/ fascistă”, a declarat Ioachim Grigorescu, președintele Asociației Veteranilor de Război din județul Covasna.

Sursa: RRA

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Maşină răsturnată şi alte 6 autoturisme ...

Stan Lucian | Citeste articolul

În această dup-amiază, în municipiul Bra...

Parteneri