„Marile Serate Muzicale”, la Brașov
În perioada 2- 4 octombrie, muzicieni consacraţi la nivel mondial, vor concerta pe scena de la Centrul Cultural „Reduta”.
Cea de-a V-a Ediție a Festivalului Internaţional de muzică de cameră „Marile Serate Muzicale” readuce publicului braşovean grandoarea şi valorile universale ale muzicii clasice de cameră. Evenimentul reunește pe Scena Centrului Cultural Reduta din Brașov muzicieni consacraţi, solişti de nivel european şi mondial, precum soprana Ania Vegry dinGermania, italianca Luisa Sello la flaut, violoniștii Mario Hossen din Austria, Sayako Kusaka din Japonia, precum și violonista româncă Gina Dumitru. Pe scenă vor mai urca interpreta la violă, Jitka Hosprova din Cehia, violoncelistul Anton Niculescu, contrabasistul japonez Tetsuro Miyoshi, pianiștii Ratimir Martinovici din Muntenegru, Hande Dalcilic din Turcia, și pianiștii români Sorin Dogariu și Ana-Maria Negrea. Brașovenii vor asista și la un recital de chitară clasică semnat de Laurenţiu Mara dar și la un recital de acordeon clasic cu Viorel Moişanu.
Evenimentul care se va desfășura în perioada 2-4 octombrie se adreseazã iubitorilor de muzică clasică şi reuneşte creaţii celebre ale literaturii muzicale universale aparţinând compozitorilor Johann Sebastian Bach, Niccolò Paganini, Giovanni Bottesini, Frédéric Chopin, Robert Schumann, Gioachino Rossini, Amilcare Ponchielli, François Borne, Astor Piazzolla, Gabriel Fauré, Maurice Ravel, Johannes Brahms, Arthur Rubinstein, Dmitri Șostakovici, Ahmet Adnan Saygun, Mihail Glinka şi Claude Debussy .
Festivalul Internaţional de muzică de cameră „Marile Serate Muzicale” organizat de Centrul Cultural Reduta, în colaborare cu Fundatia Euterpe şi cu sprijinul Agenţiei Metropolitane Braşov, este condus de renumitul violoncelist român Anton Niculescu, solist concertist ce şi-a petrecut o bunã parte a carierei la Scala din Milano.
Evenimentul de la Braşov cuprinde trei zile de concerte camerale, prezentate de regizorul Cristian Mihailescu.
Vali Blajovan