Marea Provocare pentru Mişcare, 24 de ore de alergare la Sfântu Gheorghe

Treizeci de echipe, totalizând 180 de oameni, s-au înscris la evenimentul „Marea provocare de mişcare”, ce va fi organizat la începutul lunii iunie la Sfântu Gheorghe de către Asociaţia Fitness Tribe din municipiu.

Concursul, care va avea loc pe 1 şi 2 iunie pe stadionul municipal din Sfântu Gheorghe. El constă în probe de 6, 12 sau 24 de ore de alergare, mers sau combinaţii ale acestora şi este organizat în cadrul programului „Mişcare pentru sănătate”, finanţat de către autorităţile locale.

Competiţia se află la cea de-a doua ediţie, iar numărul participanţilor a crescut semnificativ faţă de anul trecut, spune preşedintele Asociaţiei, Laszloffy Lorand:

Anul trecut au fost 12 echipe, anul acesta suntem la 30 de echipe, sunt 180 de persoane care vor alerga. Evenimentul va începe sâmbătă, 1 iunie, de la ora 18,00, pentru echipele care s-au înscris la proba de 24 de ore. Pentru cei înscrişi la proba de 12 ore, startul va fi duminică, 2 iunie, la ora 6,00. Cei care doresc să participe la cea mai populară probă, cea de 6 ore, sunt invitaţi să ia startul duminică, 2 iunie, de la ora 12,00 şi toată lumea va termina împreună concursul.

Competiţia va fi precedată de o serie de evenimente şi întâlniri cu campioni, nutriţionişti şi psihologi.

Pe 28 mai, de la ora 18,30, la restaurantul Castel din Sfântu Gheorghe va avea loc o prezentare susţinută de chef-ul Kovacs Gabor Aron şi nutriţionista Bicsok Eva, sub genericul „Bucătăria cu cereale”, în cadrul căreia se va discuta despre alimentaţia sănătoasă, esenţială pentru sportivi.

Psihologul, hipnoterapeutul şi specialistul în sănătate mintală Miklos Csongor va susţine, joi, 30 mai, de la ora 18,00, la Bertis Pub, prelegerea „Viaţa înainte şi după linia de finiş”, în cadrul căreia va aborda subiectul impactului mental şi emoţional în competiţiile sportive.

Autor: Sanda Viţelar

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9766RON0.00030
  • usd 1.1541 1 -0.0034

  • chf 5.2945 1 0.00030

  • aud 3.0880 1 0.00050

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

A încetat din viață Ioan Ceaușescu, fond...

Stan Lucian | Citeste articolul

Întreaga echipă SIMFEST este profund înd...

Sediul Pompierilor din Târgu Mureş, reab...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Evenimentul prilejuit de inaugurarea sed...

La Târgu Mureş începe azi ”Noaptea Albă ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Evenimentul se desfășoară în perioada 4-...

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Un nou grup de 74 de cetățeni români și ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Un nou grup de 74 de cetățeni români și ...

Parteneri