Mâine este “Ziua meşteşugurilor tradiţionale” la Sf.Gheorghe
Centrul de Cultură al judeţului Covasna va organiza sâmbătă “Ziua meşteşugurilor tradiţionale”, în cadrul unui proiect mai amplu, ce are ca scop conservarea şi revitalizarea patrimoniului cultural şi natural din regiune.
Evenimentul, care va avea loc sâmbătă, la Sfântu Gheorghe, va facilita întâlnirea directă a publicului cu diverşi meşteri populari, care îşi vor prezenta produsele, dar şi modul de confecţionare, printre aceştia numărându-se un creator de costume populare tradiționale, un pălărier, un rotar, un producător de turtă dulce şi unul de cahle, un șelar şi un dogar. În cadrul unei expoziţii vor fi prezentate unelte meşteşugăreşti şi vor avea loc proiecţii de filme realizate în judeţul Covasna, având ca temă păstoritul, apicultura şi prepararea de turtă dulce.
Pe parcursul zilei vor fi organizate cursuri de dansuri populare şi activităţi de creaţie pentru copii, ce au legătură cu meşteşugurile tradiţionale.
Directorul Centrului de Cultură, Imreh Marton István a declarat că în judeţul Covasna se mai păstrează 36 de meşteşuguri tradiţionale practicate de peste 250 de meşteri populari.
Mara Deleanu
Sursa foto: www.cultcov.ro