Harta gastro-turistică a municipiului Sfântu Gheorghe, disponibilă de la 1 noiembrie

Harta este realizată de Asociaţia pentru Dezvoltarea Turismului din cadrul Consiliului Judeţean Covasna și va putea fi accesată atât în format tipărit, cât şi on-line. Aceasta cuprinde, pe lângă obiective turistice, şi 16 localuri, care oferă de la bucate cu specific local, până la bucate preparate după reţete proprii sau inspirate din gastronomia internaţională.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Gruman Robert, a declarat că ideea realizării hărţii s-a conturat în urma unei discuţii cu membrii Asociaţiei Unităţilor Hoteliere şi Restaurantelor din Sfântu Gheorghe, în scopul sprijinirii turiştilor şi întreprinzătorilor locali, iar aceasta a fost tipărită în 2400 de exemplare, dintre care 1200 în limba română şi tot atâtea în limba maghiară.

Preşedintele Asociaţiei Unităţilor Hoteliere şi Restaurantelor din Sfântu Gheorghe, Kovacs Istvan a precizat că în oferta fiecărui restaurant a fost cuprinsă câte o “specialitate a casei”, care va putea fi găsită în permanenţă de către clienţi.

Conducerea Consiliului Judeţean Covasna a precizat că va sprijini tipărirea unor hărţi care să cuprindă şi oferta gastro-turistică a celorlalte oraşe, respectiv Târgu Secuiesc, Covasna, Baraolt şi Întorsura Buzăului, menţionând că acest demers se înscrie în strategia de dezvoltare a turismului local.

Mara Deleanu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

La Târgu Mureş începe azi ”Noaptea Albă ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Evenimentul se desfășoară în perioada 4-...

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

A crescut taxa pentru neachitarea parcăr...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii locali târgumureșeni au deci...

Parteneri