Harghita: Adolescent de 16 ani, atacat de o ursoaică în comuna Mărtiniş

Un tânăr de 16 ani din Harghita a ajuns la spital după ce a fost atacat de o ursoaică, în zona satului Aldea, comuna Măriniş, animalul producându-i răni în mai multe zone ale corpului.

Primarul comunei Mărtiniş, Jakab Attila, a declarat aseară, pentru AGERPRES, că adolescentul împreună cu un alt minor au plecat să își caute un prieten aflat cu caprele la păscut, pe un deal. Ca să ajungă în zona respectivă, trebuiau să treacă printr-o vale, iar acolo au văzut un urs care a început să alerge către ei.Victima a povestit că a căzut şi a fost muşcată de picior, iar ursul a încercat să îl tragă într-un tufiş.

Băiatul a fost salvat de prietenii săi, care au asmuţit câinii, iar sălbăticiunea a plecat. Acesta a fost transportat la Spitalul Municipal din Odorheiu Secuiesc, iar starea sa este una bună, primarul precizând că în câteva zile se va întoarce acasă.

Jakab Attila, care este şi preşedintele Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AVPS) ‘Târnava Mare’, a punctat că fiind vorba de o ursoaică cu pui, se va încerca, în primă fază, alungarea animalelor mai departe de comună, luându-se în considerare şi relocarea acestora.  Potrivit sursei citate, ultima soluţie ar fi împuşcarea, dar nu se doreşte acest lucru.

Sursa: AGERPRES

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

La Târgu Mureş începe azi ”Noaptea Albă ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Evenimentul se desfășoară în perioada 4-...

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

A crescut taxa pentru neachitarea parcăr...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii locali târgumureșeni au deci...

Parteneri