Festivalul Internaţional de teatru „Atelier” va avea loc luna viitoare la Sf.Gheorghe

În cadrul acestuia vor fi peste 20 de spectacole ale unor trupe de teatru din România, Belgia, Ungaria, Olanda, Franţa şi Italia.

Directorul festivalului, Radu Macrinici a declarat că spectatorii vor avea ocazia de a vedea spectacole de teatru-circ, teatru dans, teatru instrumental, teatru 3D şi teatru cu marionete napoletane.

În programul festivalului mai sunt cuprinse un colocviu intitulat „Criza culturii și cultura crizei”, expoziția de fotografie a regizorului Radu Afrim, lansări de cărţi şi reviste de teatru, seri de poezie şi muzică.
Festivalul „Atelier”, care va avea loc la Sfântu Gheorghe în perioada 2-10 iunie a.c, a ajuns la cea de-a XXII-a ediţie şi este cel mai vechi şi longeviv festival internațional de teatru din România. Acesta a fost fondat de Radu Macrinici în anul 1992, la Sfântu Gheorghe, după care a “migrat” la Sighişoara, Baia Mare şi Satu Mare, iar anul trecut a revenit la Sfântu Gheorghe.

Ediţia din acest an a Festivalului „Atelier” este finanţată de Consiliul Județean Covasna şi Consiliul local Sfântu Gheorghe cu câte 50.000 lei, Administraţia Fondului Cultural Naţional prin Asociaţia de Tineret „Ecou” cu 45.000 lei şi UNITER prin Fundația Liga pentru Teatru cu 12.000 lei. Cu excepţia primei zile a festivalului, toate biletele de intrare la spectacole vor avea preţul unic de 10 lei.

Mara Deleanu

Foto: facebook.com/Teatrul Andrei Muresanu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu MARIA BUTILA

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9766RON0.00030
  • usd 1.1541 1 -0.0034

  • chf 5.2945 1 0.00030

  • aud 3.0880 1 0.00050

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

A încetat din viață Ioan Ceaușescu, fond...

Stan Lucian | Citeste articolul

Întreaga echipă SIMFEST este profund înd...

Sediul Pompierilor din Târgu Mureş, reab...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Evenimentul prilejuit de inaugurarea sed...

La Târgu Mureş începe azi ”Noaptea Albă ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Evenimentul se desfășoară în perioada 4-...

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Un nou grup de 74 de cetățeni români și ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Un nou grup de 74 de cetățeni români și ...

Parteneri