Două mari actriţe de film din România, omagiate la TIFF 2016

Festivalul Internaţional de Film Transilvania, aflat în plină desfăşurare la Cluj, continuă şi anul acesta omagierea artiştilor din vechile generaţii, tradiţie prin care se doreşte păstrarea acestora în amintirea publicului.
Cele două actriţe care vor fi omagiate la această ediţie sunt Luiza Orosz şi Carmen Galin, a precizat pentru RRA Cluj preşedintele festivalului, Tudor Giurgiu:

Ne-am gândit să o omagiem pe Luiza Orosz, o actriţă mare, când eram copil i-am văzut filmele, din păcate ea nu mai joacă, dar cred că festivalul are această sarcină şi are un rol important educaţional, în primul rând să arătăm celor tineri filme mari despre artiştii care mai sunt în viaţă şi Luiza Orosz este unul dintre ei. De mulţi ani, cred că de peste 10 ani, tot aşa, nu chiar în fiecare an, dar îi dăm un telefon doamnei Carmen Galin care, este o părere personală, a fost una din cele mai mari actriţe de film ale României, va primi Premiul de Excelenţă al festivalului.”

Spectatorii vor avea ocazia să o revadă pe Carmen Galin în filmul „Faleze de nisip” din anul 1982, care va fi proiectat sâmbăta viitoare în prezenţa actriţei.

Sursa: RRA

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Noul prefect al județului Mureș a depus ...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Doctorul Ovidiu Butuc este, de astăzi, o...

Maşină răsturnată şi alte 6 autoturisme ...

Stan Lucian | Citeste articolul

În această dup-amiază, în municipiul Bra...

Parteneri