Colecţionarii au făcut schimb de comori, astăzi, la Tîrgu-Mureş

Ei au venit la Târgul Colecţionarilor, organizat de Asociaţia Filatelică Mureş.
90 de participanţi din toată ţara au scos de prin cufere lucrurile vechi dar preţioase şi le-au expus cu grijă ochilor curioşi.
S-au făcut schimburi, vânzări şi chiar licitaţii de mii de euro.

20151024_125507 20151024_125537

 

 

Reprezentantul Asociaţiei Filatelică Mureş, Puiu Roş:

Unele se schimbă, celelalte se vând, unii cumpără, în general vin cei care sunt colecţionari. Sunt mai puţini cei care vor numai să facă o vizită, dar în general vin şi aceia. Mai ales la filatelie şi numismatică, nu sunt colecţii care să permită salariul din România la ora actuală. Cele mai deosebite se vând în alte părţi, se vând pe licitaţii. Mai vin şi aici, de exemplu domnul de la Piatra Neamţ a venit cu o colecţie de ceasuri impresionante, un ceas de la el s-a vândut azi cu 4.500 de euro.

20151024_125556 20151024_125503

 

 

 

Colecţionarii se ştiu între ei şi ştiu poveştile impresionante ale fiecărei piese din colecţie.

Ei spun că filatelia este un hobby costisitor, şi nu mulţi se mai ocupă de timbre, atraşi de viaţa modernă şi rapidă.

Dan Lazarovici a venit din Lugoj şi a venit cu o colecţie deosebită de timbre.

Tineri nu mai sunt atraşi deloc de treaba asta, ne întâlnim aceiaşi oameni peste tot. N-am ce să le spun, că tot la calculator şi la ipod vor rămâne. Este un hobby frumos, costisitor, înfiorător de costisitor dacă vrei să îl faci într-un mod serios, dar dacă ai muşcat o dată, greu te mai laşi de el. Sunt o serie întreagă de factori care fac ca un timbru să fie valoros. O dată vechimea, dar nu neapărat, pentru că primele timbre din America de Sud nu fac doi bani, de exemplu. Depinde de câte exemplare a mai rămas, cel mai scump timbru din lume este un timbru, s-a scufundat un vapor cu el şi au mai rămas câteva bucăţi răspândite în diverse părţi.

20151024_125601

Colecţionarii îşi fac deja planuri pentru viitorul târg, care va avea loc anul viitor.

Raluca Creţ
Foto: Raluca Creţ/RTM

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Copilării, cu Veronica Ilie - Ziua mondi...

Corina Muntean | Citeste articolul

Cățeii, iepurașii și pisicile am crede c...

Parteneri