Clopotele bisericilor istorice maghiare din Transilvania vor bate joi de la ora 17:30

În Transilvania, clopotele bisericilor istorice maghiare vor bate, joi după-amiază, de la ora 17:30, cu ocazia, cităm ”Centenarului Dictatului de la Trianon”, anunță Agenția Maghiară de presă MTI. În acelaşi timp, în mai multe locuri vor avea loc ceremonii de depuneri de coroane de flori, cu participarea unui număr restrâns de persoane.

Episcopul Eparhiei Reformate de Ardeal, Kató Béla, a solicitat comunităţilor reformate ca în data de 4 iunie să bată clopotele bisericilor reformate, pentru a comemora 100 de ani de la semnarea cităm, a ”Dictatului de la Trianon”.

Pe site-ul Eparhiei Reformate de pe Lângă Piatra Craiului este publicat sfatul conducerii Bisericii Reformate din Ungaria, care încurajează comunităţile să tragă clopotele în momentul în care a fost semnat Tratatul de la Trianon, în urmă cu 100 de ani.

De asemenea, aArhiepiscopul Arhidiecezei de Alba Iulia, Kovács Gergely, a menţionat în circulara de Rusalii că mai multe persoane au propus ca, în după-amiaza zilei de 4 iunie, să bată clopotele bisericilor în tot Bazinul Carpatic.

În data de 4 iunie 1920, la ora prevăzută pentru semnarea Tratatului de la Trianon, în Ungaria au bătut clopotele, în fabrici au sunat sirenele, în şcoli şi oficii s-a dispus moment de reculegere, drapelele au fost lăsate în bernă, timp de zece minute s-a oprit traficul şi magazinele au fost închise.

Sursa: MTI

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

JURNAL MILITAR cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9766RON0.00030
  • usd 1.1541 1 -0.0034

  • chf 5.2945 1 0.00030

  • aud 3.0880 1 0.00050

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

A încetat din viață Ioan Ceaușescu, fond...

Stan Lucian | Citeste articolul

Întreaga echipă SIMFEST este profund înd...

Sediul Pompierilor din Târgu Mureş, reab...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Evenimentul prilejuit de inaugurarea sed...

La Târgu Mureş începe azi ”Noaptea Albă ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Evenimentul se desfășoară în perioada 4-...

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Un nou grup de 74 de cetățeni români și ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Un nou grup de 74 de cetățeni români și ...

Parteneri