Circa 150 de sibieni s-au îmbrăcat în costumul lui Moş Crăciun şi au alergat prin oraş
Aproape 150 de sibieni s-au îmbrăcat în costumul lui Moş Crăciun şi au alergat, aseară, prin centrul istoric al municipiului reşedinţă, în prima cursă dedicată Moşului, numită ‘Marea MoşMondeală’, spre deliciul tuturor privitorilor, atât localnici, cât şi turişti.
Cursa a fost una scurtă, de doar câţiva kilometri. Toţi participanţii la ‘Marea MoşMondeală’ au străbătut Târgul de Crăciun, pietonala Nicolae Bălcescu, după care au trecut prin Parcul Cetăţii şi retur.
Coloana de Moşi a avut în faţă un trenuleţ, în care o fanfară formată tot din Moşi a cântat melodii cunoscute de sezon.
Participanţii au plătit o taxă de 60 de lei, jumătate din bani fiind donaţi unei asociaţii care urmează să cumpere scaune cu rotile speciale pentru practicarea sportului de către persoanele cu dizabilităţi.