Campania ‘România Reciclează!’ demarează azi
O nouă ediţie a campaniei ‘România Reciclează!’ demarează azi, la nivel naţional, sub sloganul ‘DEEEgeaba păstrezi deşeurile de echipamente electrice şi electronice. Reciclează-le şi câştigi premii pe loc!’, au anunţat iniţiatorii acţiunii, Asociaţia Environ şi Asociaţia Sistemul Naţional de Reciclare a Bateriilor.
Campania, ajunsă la cea de-a patra ediţie, se derulează în parteneriat cu autorităţile publice locale, iar românii sunt încurajaţi să predea spre reciclare, în perioada 30 septembrie – 30 noiembrie 2019, aparatura electrică veche sau defectă şi bateriile consumate, considerate cele mai periculoase deşeuri municipale.
Potrivit organizatorilor, în prima etapă a campaniei sunt înscrise deja 65 de localităţi din toate judeţele ţării, dar primăriile care doresc să se alăture programului îşi pot exprima interesul printr-o solicitare transmisă către Environ.
Sursa: AGERPRES