Bilanțul morților în tragedia din Colectiv a ajuns la 58
O tânără rănită în incendiul din clubul Colectiv a murit, azi, la o clinică din Germania, unde a fost transferată în urmă cu aproape două săptămâni, de la un spital din Capitală.
Potrivit unor surse medicale, tânăra care a decedat se numeşte Andreea Ştefan, avea 28 de ani şi era printre răniţii din clubul Colectiv care au ajuns în spitale din străinătate.
În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat 26 de persoane, iar în drum spre spital a mai murit una. În trei săptămâni de la tragedie au decedat alte 31 de personae.
Alte aproximativ 150 de persoane au fost rănite şi internate în spitale din Capitală. În prezent mai sunt internate 44 de persoane rănite, dintre 11 în stare critică sau gravă.
Foto: www.stirigiurgiu.ro
Sursa: Agerpres