Accident spectaculos în Târgu-Mureș
Acesta s-a produs în jurul prânzului, la intersecția străzilor B.P. Hașdeu și Ciocărliei din municipiu.
Patru mașini au fost implicate în coliziune iar unul dintre acestea s-a răsturnat, spune purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Mureș, Cristian Virag:
În jurul orei 12:45, Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Horea” a fost solicitat să intervină pe raza municipiului Târgu-Mureș în cazul producerii unui accident rutier. La locul solicitării s-a deplasat un echipaj aparținând detașamentului de pompieri Târgu-Mureș care după executarea recunoașterii au constat că au fost implicate un număr de 4 autoturisme, rezultând un autoturism răsturnat. S-a intervenit pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire și stingere a incendiilor.
Potrivit primelor informații, nu există persoane rănite în urma accidentului din zona Piața Armatei.
Vlad Todoran