Accident pe o trecere de pietoni din Sibiu
Două femei au fost transportate la spital conştiente, azi-dimineaţa, după ce au fost lovite de o maşină, pe o trecere de pietoni de pe strada Henri Coandă din cartierul Vasile Aaron, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Elena Welter.
Din primele cercetări a rezultat că un șofer de 67 de ani nu a acordat prioritate şi a lovit cele două femei, de 25 de ani, respectiv 55 de ani, care traversau regulamentar strada.
Femeia de 25 de ani a suferit un traumatism la un picior, iar cea de 55 de ani are traumatisme craniene, de claviculă şi de torace, fiind transportate cu ambulanţa la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă.
Sursa: AGERPRES