2.000 de litri de must se vor produce la Mustăria Tradiţională din Muzeul în aer liber
Amatorii de must sunt aşteptaţi vineri, începând cu ora 11.00, la Mustăria Tradiţională de la Cârciuma din Bătrâni din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, pentru a vedea cum se pregăteşte această băutură şi pentru a o degusta, potrivit unui comunicat remis miercuri AGERPRES.
Organizatorii au pregătit trei tone de struguri, cu o tonă mai mult faţă de anul trecut, din care vor produce aproximativ 2.000 de litri de must. Preţul unui litru nu va depăşi 10 lei.
Cu ocazia redeschiderii Mustăriei, bucătarii de la Cârciuma din Bătrâni vor pregăti tocăniţă de oaie la ceaun, pastramă de berbecuţ, mămăligă cu brânză de burduf şi multe alte surprize culinare.
Mustăria va fi deschisă zilnic între orele 11,00 şi 22,00.
Sursa foto: arhiva
Sursa: agerpres.ro