130 de participanți la Conferinţa Regională de Turism din Covasna

Astăzi și mâine are loc, la Băile Balvanyos din județul Covasna, a doua ediție a Conferinței Regionale de Turism care reunește o serie de antreprenori și furnizori de servicii din domeniul turismului din Mureș, Harghita și Covasna.

Participă și autoritățile publice locale, care au sarcina de a pune la dispoziția acestora infrastructura necesară unui turism de calitate.

Dezvoltarea turismului în regiune are de acum un mare avantaj prin deschiderea aeroportului de la Brașov, precizează președintele Asociației de Turism din Covasna, Jakab Barna, care este și vicepreședintele Consiliului Județean:

Până acum, fiecare am încercat să ne facem treaba noastră și să gândim individual dar a trebuit să realizăm că turistul care vine aici nu vine doar ca să doarmă și să mănânce undeva, ci el vrea un program și să se simtă bine. Aeroportul Brașov vine cu un avantaj foarte mare pentru noi. Dacă până acum ne-am concentrat asupra turiștilor din România, acum putem atrage și turiștii dinafara țării…”

Conferinţa din Covasna oferă celor prezenţi o imagine de ansamblu asupra situaţiei turismului regional, dar şi viitorul și provocările acestuia.

Dintre noutățile abordate se numără digitalizarea în turism, noile trenduri în turismul balnear, cultura vinului, fotografia gastronomică, workshop cafea, dar și bunele practici din domeniul energetic și al sustenabilității pentru hoteluri.

Autor: Cristina Bulbescu

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Noul prefect al județului Mureș a depus ...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Doctorul Ovidiu Butuc este, de astăzi, o...

Maşină răsturnată şi alte 6 autoturisme ...

Stan Lucian | Citeste articolul

În această dup-amiază, în municipiul Bra...

Parteneri