Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

EVENIMENT CULTURAL DE EXCEPȚIE – „DOMNULE ȘI FRATE EMINESCU”

EVENIMENT CULTURAL DE EXCEPȚIE – „DOMNULE ȘI FRATE EMINESCU”

Publicat de Corina Muntean, 16 ianuarie 2019, 15:42

De Ziua lui Mihai Eminescu și de Ziua Culturii Naționale, la Academia Oamenilor de Știință din România, a avut loc un eveniment cultural de excepție: Recitalul Extraordinar „Domnule şi Frate Eminescu!”, conceput şi susţinut de actorul și profesorul universitar CONSTANTIN CHIRIAC. Manifestarea s-a desfăşurat în data de 15 ianuarie, începând cu ora 18.00, în Aula AOSR, în fața unui public format din elite academice, științifice și culturale și personalități ale lumii politice. Amfitrionul evenimentului a fost prof. univ. dr. ing. Adrian Badea, președintele Academiei Oamenilor de Știință din România.

La 169 de ani de la naşterea Poetului, Recitalul „Domnule şi Frate Eminescu!” și-a propus să aducă în conștiința contemporaneității pe Mihai Eminescu și Ion Creangă, printr-o serie de creații literare și fragmente din scrisori. Act de prezentare simbolică a unei prietenii exemplare din istoria culturii românești, Recitalul a depășit limitele unei simple evocări și a creat un moment de meditație filosofică și poetică la sensul lumii și al omului, la condiția umană, la trecerea inexorabilă a timpului, la iubire, viață și moarte. Grație creațiilor alese, viziunii artistice și talentului lui Constantin Chiriac, recitalul a devenit un act poetic tulburător, de adâncă reflecţie şi emoţie, care a adus în prezent chipurile celor doi titani ai literaturii române.

C. Chiriac_EminescuConstantin Chiriac este o personalitate a culturii româneşti contemporane, actor de teatru şi de film, profesor universitar la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Doctor Honoris Causa al Leeds Metropolitan University și al Universității de Vest (Timișoara), președinte al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, director general al Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu și director al Bursei de Spectacole de la Sibiu. Pentru meritele sale în domeniul managementului cultural, a obţinut o serie de premii şi distincţii: premiul Aspen Institute pentru Contribuția la Patrimoniul Cultural Național în 2014, Premiul Fundației Japonia și al Ministerului de Afaceri Externe din Japonia (2015), ofițer al Ordinului Coroanei Belgiene (2011), Ambasador Onorific al Turismului din 2014, Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler (2000), Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofițer, din partea Marelui Duce de Luxemburg (2017), Crucea Casei Regale a României pentru Teatrul Național „Radu Stanca”, Sibiu, Titlul de Cetățean de Onoare al Județului Sibiu, Titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Râmnicu-Vâlcea (2018).

Recitalul Extraordinar „Domnule şi Frate Eminescu!” a fost urmat, în partea finală a evenimentului, de un Recital muzical, cuprinzând romanțe pe versurile poetului Mihai Eminescu, susținut de tineri teologi, doctoranzi în teologie, din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, sub coordonarea IPS Teodosie, episcop al Tomisului.

Cu ocazia evenimentului, în Aula AOSR a fost organizat şi Salonul Internaţional de Artă Plastică „Universul Eminescu în ipostaze plastice”, sub egida Uniunii Artiştilor Plastici din România şi Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, având drept curator pe Prof. Ilie Roşianu. Salonul a cuprins tablouri realizate de autori consacraţi, inspirate de viaţa şi opera marelui poet.

Cu ocazia manifestării, profesorul Adrian Badea, președintele Academiei Oamenilor de Știință din România, a declarat:

Suntem onoraţi că o personalitate culturală de talia domnului profesor Constantin Chiriac dedică un moment de poezie şi reflecţie filosofică, într-o concepţie şi interpretare originale, aşa cum ne-a obişnuit, Poetului Naţional şi lui Ion Creangă. Cu atât mai mult, suntem bucuroşi că acest eveniment de elită are loc în instituţia noastră. Celebrarea, omagierea lui Eminescu constituie, de altfel, o constantă a activităţii AOSR, tradusă prin simpozioanele şi manifestările dedicate operei şi vieţii poetului pe care le organizăm periodic prin Secţia de Filozofie, Psihologie, Teologie şi Jurnalism. Poet de valoare universală, Eminescu rămâne reperul absolut, punctul cardinal al culturii şi civilizaţiei româneşti, contemporan cu noi, prezent în viaţa şi sufletul nostru, acum şi totdeauna. Cel mai bun mod de a-l celebra pe marele poet este să-i citim şi să-i înţelegem opera, luminată de flacăra geniului, în care bate inima poporului român.”

Biroul de Comunicare și Relații Publice al Academiei Oamenilor de Știință din România

Șase hectare de vegetație uscată au ars, azi noapte, în comuna Apold
Eveniment vineri, 18 aprilie 2025, 09:31

Șase hectare de vegetație uscată au ars, azi noapte, în comuna Apold

Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Sighișoara, împreună cu membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență...

Șase hectare de vegetație uscată au ars, azi noapte, în comuna Apold
Piața Mare din Sibiu găzduiește, până pe 22 aprilie, Târgul de Paște
Eveniment joi, 17 aprilie 2025, 13:01

Piața Mare din Sibiu găzduiește, până pe 22 aprilie, Târgul de Paște

La Sibiu se desfășoară, până marți 22 aprilie, Târgul de Paște, în Piața Mare din Centrul Istoric. Sunt peste 50 de căsuțe din lemn cu...

Piața Mare din Sibiu găzduiește, până pe 22 aprilie, Târgul de Paște
Joia Mare – Ziua în care creștinii își amintesc de Cina cea de Taină
Eveniment joi, 17 aprilie 2025, 10:47

Joia Mare – Ziua în care creștinii își amintesc de Cina cea de Taină

Creştinii ortodocşi şi catolici sunt astăzi în Joia Mare, ziua în care îşi amintesc de Cina cea de Taină, de arestarea şi judecarea lui...

Joia Mare – Ziua în care creștinii își amintesc de Cina cea de Taină
Program diversificat la Noaptea Muzeelor de la Târgu Mureș
Eveniment miercuri, 16 aprilie 2025, 13:26

Program diversificat la Noaptea Muzeelor de la Târgu Mureș

Sub coordonarea Muzeului Județean Mureș, evenimentul ce va avea loc luna viitoare va reuni peste 30 de parteneri din toate zonele orașului. De la...

Program diversificat la Noaptea Muzeelor de la Târgu Mureș
Eveniment miercuri, 16 aprilie 2025, 11:30

A început Târgul de Paşte al ONG-urilor

Evenimentul este organizat de Muzeul Județean Mureș, în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș. Târgul este găzduit de...

A început Târgul de Paşte al ONG-urilor
Eveniment miercuri, 16 aprilie 2025, 10:37

Paştele sărbătorit la Castelul Bran

De Paște, la castelul Bran au loc o expoziţie de fotografie şi o instalaţie de obiecte ce prezintă obiceiuri pascale din localitatea Mândra...

Paştele sărbătorit la Castelul Bran
Eveniment marți, 15 aprilie 2025, 15:18

Zece proiecte realizate prin Fondul Științescu au fost prezentate astăzi la Brașov

Fundația Comunitară Brașov și Inspectoratul Județean Brașov au organizat astăzi Gala Științescu 7.0, un eveniment care celebrează pasiunea...

Zece proiecte realizate prin Fondul Științescu au fost prezentate astăzi la Brașov
Eveniment marți, 15 aprilie 2025, 15:10

Ateliere şi maraton de încondeiat ouă pentru Paşti, la Sfântu Gheorghe

O fundaţie din Sfântu Gheorghe va organiza şi anul acesta un maraton de încondeiat ouă de Paşti, cu o durată de 17 ore. ‘Noaptea...

Ateliere şi maraton de încondeiat ouă pentru Paşti, la Sfântu Gheorghe