Evaluarea sistemul sanitar, prioritatea ministrului Sănătății

Publicat de radiomures, 25 martie 2016, 14:03
Patriciu Achimaș Cadariu a declarat azi, la Tîrgu-Mureș, în cadrul vizitei de lucru la Universitatea de Medicină și Spitalul Județean de Urgență, că înainte de a propune schimbări în sistem trebuie mai întâi făcută o evaluare a ceea ce există și, mai ales, unde se duc banii.
Ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș Cadariu:
O evaluare a sistemului este necesară pentru a putea pune în practică schimbări. Fiindcă ne-am obișnuit prea mult să peticim unele lucruri cred că suntem în momentul în care acest lucru nu mai este posibil. Primul lucru pe care îl vom finaliza anul acesta va fi maparea situației României și a nevoilor ei de viitor și în al doilea timp este să vedem exact ce se întâmplă în acest moment cu banii Ministerului, cu banii spitalelor. Și aici avem un plan de a modifica contractele de management și de a face mult mai transparentă cheltuirea banilor, dar și banii Casei (CNAS).”
O sarcină importantă îi revine noului președinte al Casei Naționale de Sănătate, spune ministrul sănătății. De altfel, propunerea acestuia pentru șefia CNAS este chiar președintele CJAS Mureș, Rodica Biro.
Revine ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș Cadariu:
După cum știți, suntem în punctul în care căutăm un nou președinte la Casa Națională de Asigurări. Vreau să spun de pe acum că prima sarcină a noului președinte va fi de a arăta foarte clar cum se cheltuiesc acești bani, încotro se îndreaptă ei. Fiindcă nu putem, să cerem noi bani atâta timp cât nu știm unde se duc banii în acest moment ș, desigur, în punctul trei de a propune un sistem adaptat la realitățile noastre.”
Ministrul Sănătății spune că în urma discuțiilor de astăzi cu rectorul UMF Tîrgu-Mureș, Leonard Azamfirei, dar și cu alți rectori din țară, s-ar impune o descentralizare a universităților care au rol de formare dar și de distribuire a medicilor pentru acoperirea deficitului existent.
În data de 7 aprilie, de Ziua Națională a Sănătății, va avea loc o întâlnire pe această temă cu vicepremierul Vasile Dâncu, cu reprezentanții Comisiei de Sănătate din Parlament și cu rectorii UMF-urilor din țară.
Cristina Bulbescu
Foto: RTM