Evaluare a managerilor de spitale şi ai instituţiilor de cultură din Brașov
Publicat de radiomures, 21 februarie 2017, 13:07
Aceștia vor fi evaluați pentru activitatea din 2016.
CJ Brașov a aprobat procedura de evaluare şi componenţa comisiei care va verifica activitatea managerilor spitalelor publice din Brașov, aflate în subordinea administrației județene. Managerii spitalelor vor primi calificative pentru activitatea depusă în anul 2016, care vor sta la baza continuării sau nu a contractelor de management.
Comisia de evaluare a managerilor de spitale va fi condusă de vicepreşedintele CJ Brașov, Adrian Gabor iar în evaluara care se va încheia pe 30 aprilie, vor intra managerii de la Spitalul Județean, Spitalul de Copii, Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie, Spitalul de Pneumoftiziologie, Spitalul de Boli Infecţioase și Spitalul de Psihiatrie şi Neurologie.
Managerii vor primi calificative ca: foarte bine, bine, satisfăcător și nesatisfăcător, iar cei care primesc calificativul nesatisfăcător vor avea șansa ca timp de 6 luni să demonstreze că sunt buni manageri, în caz contrar, vor fi eliberați de contract.
Totodată, de ieri au început și evaluările managerilor din instituţiile de cultură din subordinea CJ: Muzeul Judeţean de Istorie,
Muzeul de Artă, Muzeul de Etnografie, Muzeul Casa Mureşenilor, Biblioteca Judeţeană, Şcoala Populară de Arte şi Meserii şi Centrul Cultural Reduta, urmând ca aceste evaluări să fie finalizate până la data de 5 aprilie.
Vali Blajovan