Europene de Aquabike și Middle Distance Triatlon, la Lacul Bezid
Publicat de MIRELA ROTAR, 6 iulie 2019, 15:56 / actualizat: 6 iulie 2019, 17:47
Campionatele Europene de Triatlon Multisport de la Tg.Mureș programează, duminică, ultimele întreceri continentale, cele de aquabike și triatlon pe distanță medie. Ambele competiții vor avea loc la lacul Bezid, de lângă Sângeorgiu de Pădure.
Concursul de aquabike, în care concurenții urmează să parcurgă 1,9 km înot și 82 km pe bicicletă, va începe la ora 9.15. Concursul de triatlon pe distanță medie are programat primul start la ora 9.00 și va cuprinde probele de înot (1.9 km), bicicletă (82 km) și alergare (20 km). Ambele concursuri vor cuprinde întreceri la toate categoriile, respectiv Elite, Under 23, juniori, paraatleți și amatori (age Group).
Festivitatea de premiere, dar și ceremonia de închidere a Europenelor de Triatlon Multisport vor avea loc, de la ora 19.00, în Cetatea Medievală din Tg.Mureș.
Seara de duminică se va încheia cu un concert susținut de Vizi Imre.
Campionatele Europene de Triatlon Multisport de la Tg.Mureș, ce au debutat vineri, 28 iunie, cuprind întreceri la 6 ramuri sportive, respectiv cros triatlon, duatlon, cros duatlon, aquatlon, triatlon pe distanță medie și aquabike. La întreceri participă în jur de 1700 de sportivi din 41 de țări.
Competiția este organizată de Federația Română de Triatlon și Clubul Master Ski&Bike, sub patronajul European Triathlon Union, în colaborare cu SportLife Multimedia Events și în parteneriat cu Primăria Municipiului Tîrgu-Mureș și Consiliul Județean Mureș.
Radio Tg.Mureş este partener media al evenimentului!
Valeriu Voaideș