EURO 2024: Nemții și elvețienii sunt deja în „sferturi”
Publicat de Stan Lucian, 30 iunie 2024, 11:36
Elveția și Germania s-au calificat în „sferturile” Campionatului European de fotbal EURO 2024. Turneul final se desfășoară în perioada 14 iunie – 14 iulie, pe zece stadioane germane, și se află în faza optimilor de finală. Primele două jocuri din această manșă eliminatorie au avut loc sâmbătă, 29 iunie: Elveția – Italia 2-0 (la Berlin) și Germania – Danemarca 2-0 (FOTO, la Dortmund).
Duminică, 30 iunie, se vor disputa alte două partide: Anglia – Slovacia (de la ora 19:00, la Gelsenkirchen) și Spania – Georgia (de la ora 22:00, la Köln).
Luni, 1 iulie, vor avea loc încă două confruntări: Franța – Belgia (de la ora 19:00, la Düsseldorf) și Portugalia – Slovenia (de la ora 22:00, la Frankfurt).
Ultimele două „optimi” sunt programate marți, 2 iulie: România – Olanda (de la ora 19:00, la München, pe stadionul „Allianz Arena”, acolo unde ai noștri au debutat la turneul final cu o mare victorie, 3-0 împotriva Ucrainei, în grupa E) și Austria – Turcia (de la ora 22:00, la Leipzig).
În sfertul de finală de la Stuttgart, programat vineri, 5 iulie, de la ora 19:00, Germania va întâlni pe învingătoarea „optimii” Spania – Georgia, iar Elveția va primi replica Angliei sau Slovaciei – sâmbătă, 6 iulie, începând cu ora 19:00, la Düsseldorf.
Autor: Septimiu Cioloboc