Episcopul Teculescu va fi comemorat la Sfântu Gheorghe
Publicat de radiomures, 20 noiembrie 2015, 11:32
Primul episcop al Armatei Române, Justinian Teculescu va fi omagiat astăzi de comunitatea românească din staţiunea Covasna, în cadrul unui simpozion prilejuit de împlinirea a 150 de ani de la naştere.
Manifestarea este organizată de Asociaţia Cultural-Creştină „Justinian Teculescu”, iar la aceasta vor participa oameni de cultură, istorici, cercetători, arhivişti, reprezentanţi ai clerului şi ai Armatei Române, precum şi membri ai familiei Teculescu, printre care şi nepotul acestuia, Şerban Teculescu, stabilit la Paris. În cadrul simpozionului vor fi prezentate mai multe volume apărute în ultimii ani referitoare la viaţa şi activitatea episcopului.
Justinian Teculescu s-a născut pe 1 noiembrie 1865 în Voineşti-Covasna, într-o familie cu zece copii.
După terminarea studiilor a fost învăţător şi preot, iar în 1918 a fost ales preşedinte al Consiliului Naţional Local Alba, care a organizat Adunarea Naţională a românilor de la 1 Decembrie 1918 unde s-a proclamat unirea Transilvaniei cu România. S-a călugărit în anul 1923, iar la scurt timp a devenit primul episcop al Armatei Române.
A murit în iulie 1932, fiind înmormântat lângă părinţii săi, în cimitirul bisericii din Voineşti – Covasna, aşa cum a dorit.
Simpozionul dedicat episcopului Justinian Teculecu va avea loc începând cu ora 17, la Centrul Cultural din staţiunea Covasna.
Mara Deleanu
Foto: covasna-voinesti.blogspot.com