Elicopterul SMURD chemat pentru evacuarea unui turist francez, rănit în Munţii Făgăraş

Publicat de Rotar Mirela, 12 august 2023, 15:26 / actualizat: 13 august 2023, 9:48
Salvamontiştii sibieni au chemat în ajutor un elicopter SMURD pentru a-l prelua din Munţii Făgăraş pe un turist francez, care nu se mai poate deplasa şi acuză dureri la spate, a anunţat sâmbătă şeful Salvamont Sibiu, Dan Popescu.
Aceeași sursă a precizat că, zilele trecute, a mai fost evacuate, tot cu elicopterul SMURD, o turistă din Polonia, rănită tot în Munţii Făgăraş.
De asemenea, salvamontiștii sibieni au mai fost solicitați să intervină, ieri seară, pentru salvarea unor persoane rătăcite în zona Lacului Capra şi azi noapte încă un grup s-a rătăcit nereuşind să ajungă la Cabana Podragu.