Elevii din Tîrgu-Mureş au vizitat astăzi Centrul Europe Direct.
Publicat de radiomures, 9 mai 2012, 00:00 / actualizat: 4 martie 2015, 14:21
Centrul funcţionează în cadrul Consiliului Judeţean Mureş şi le-a oferit elevilor, cu ocazia Zilei Europei, un tur virtual prin ceea ce înseamnă Uniunea Europeană şi instituţiile sale.
La activităţile de informare au participat elevi ai claselor a treia şi a patra de la Gimnaziul Europa, secţia română, şi de la secţia maghiară a Liceului Teoretic Bolyai Farkas.
Daciana Nemeş, învăţător la Gimnaziul Europa, i-a îndemnat pe copii să participe la lecţia interactivă.
Pop Agnes, învăţător la Liceul Bolyai Farcas, a salutat iniţiativa Consiliului Judeţean de a-i invita pe copiii care acum învaţă primele noţiuni despre Uniunea Europeană.
Elevii au fost încântaţi de experienţă, mai ales că materialele prezentate au fost special create pentru copii.
Şi pentru că anul 2012 este anul îmbătrânirii active, elevii i-au adus şi pe bunicii lor care i-au însoţit la activităţile organizate la Centrul Europe Direct.
Raluca Creţ