Elevii din Râşnov vor începe semestrul doi într-o şcoală nouă
Publicat de radiomures, 29 noiembrie 2012, 00:00 / actualizat: 4 martie 2015, 13:37
În primul semestru şcolar al anului viitor, lucrările la noul corp de clădire al Şcolii Generale nr. 2 din Râşnov vor fi terminate.
Investiţia se ridică la aproape 9 milioane de lei, din care 98% sunt fonduri europene nerambursabile, accesate prin Programul Operaţional Regional. Proiectul de extindere a Şcolii prevede construirea a 12 săli de clasă, patru laboratoare, două săli pentru cancelarie, sală de consiliu, spaţii pentru depozitare şi arhivare, precum şi un hol polivalent. Primarul Râşnovului, Adrian Veştea, a anunţat că municipalitatea a demarat deja procedurile pentru dotările funcţionale şi pentru mobilier. Pentru aceste echipamente, finanţarea va fi asigurată din bugetul local. Alte dotări vor fi făcute din fonduri europene. Vor exista spaţii noi şi pentru activităţile sportive. În faţa sălii de sport, reabilitate în 2009, vor fi amenajate două alte terenuri. Se are în vedere şi amenajarea de spaţii verzi. Primăria Râşnov are în lucru un nou proiect privind reabilitarea şi extinderea, prin supraetajare, a Grădiniţei cu program normal.
Adrian Munteanu