Elevii de la Papiu se „luptă” în firme de exerciţiu
Publicat de radiomures, 16 noiembrie 2015, 12:20
Circa 75 de elevi au dezvoltat 10 așa-zise firme pentru a vedea ce înseamnă construirea si conducerea unei afaceri.
Aceştia au făcut parte dintr-un program european menit să-i înveţe pe tineri şi lucruri practice pe lângă pregătirea teoretică pe care o primesc pe băncile şcolii, spune directorul Colegiului Naţional „Alexandru Papiu Ilarian”, Cristina Someşan:
Şcoala noastră este partener într-un proiect finanţat din fonduri europene legat de firmele de exerciţiu pentru liceele teoretice asta din cauză că se ştie, Papiul are elevi foarte buni dar poate un pic prea teoreticeni şi atunci o ideea care să-i ajute pe copii să se lege mai mult de partea practică a fost acest proiect.”
Elevii spun că ideea le este de ajutor şi că au învăţat că nu este aşa de simplu să răzbească în lumea afacerilor.
Finala pe Colegiu a fost câştigată de echipa HobbyLand care a dezvoltat o afacere de comercializare a produselor de papetărie.
Aceasta se va bate în finala naţională pentru a câştiga premiul pus în joc, o tabără de două săptămâni la munte.
Sanda Viţelar
Foto: RTM