Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Elevi din patru licee mureșene au învățat cum pot fi șoferi responsabili

Elevi din patru licee mureșene au învățat cum pot fi șoferi responsabili
Foto: Sursa foto: BIV RALLY TEAM

Publicat de Stan Lucian, 25 octombrie 2023, 17:00 / actualizat: 26 octombrie 2023, 15:33

„Fii în siguranță, un șofer responsabil” este un demers de responsabilizare și conștientizare civică a riscurilor rutiere, destinat tinerilor, lansat de Club Sportiv BIV RALLY TEAM, împreună cu Secretariatul General al Guvernului.

Proiectul, prezent în zece licee din județele Covasna, Harghita și Mureș, combină expertiza reală

Foto: Raluca Creț/ Radio Tg. Mures

din lumea automobilismului cu informații concrete, sfaturi practice și demonstrații de la autorități.

În județul Mureș, proiectul s-a încheiat astăzi și s-a derulat în trei licee din Târgu Mureș și unul din Reghin.

Scopul este de a transmite adolescenților importanța prevenției și impactul fiecărei decizii pe care o iau când urcă la volan, a explicat Adrian Grigore, pilot de raliuri:

Acest proiect este gândit într-un fel foarte simplu, vrem să ajungă o informație de la profesioniști, dar nu într-o formă protocolară, ci într-o formă foarte prietenească, la adolescenți. Acești adolescenți au permis în momentul de față, sau urmează să își ia permisul, și vrem, în primul rând, să fie ei ”safe”, și noi, la rândul nostru, pentru ce ne aflăm printre ei.

Întâlnirea cu elevii s-a bazat pe aspecte practice, iar aceștia au avut ocazia și să își dea seama care sunt senzațiile după consumul de droguri și alcool.

Inspectorul școlar general al județului Mureș, Paula Dărăban:

Au adus simulatoare pentru accidente, au avut niște ochelari care simulează starea de consum de droguri și de alcool, iar elevii nu au fost încântați de senzațiile oferite.

Polițiștii le-au explicat elevilor ce se întâmplă dacă nu respectă regulile de circulație și i-au învățat cum să conducă preventiv.

Cristian Conțiu, comisar șef de poliție:

În cadrul campaniei, au fost prezentate principalele cauze generatoare de accidente rutiere, precum și consecințele nesocotirii regulilor de circulație. Am încercat să prezentăm și cazuri concrete, pe care le-am întâlnit în activitatea de zi cu zi.

Elevii au învățat și ce trebuie să facă dacă sunt implicați în accidente sau sunt martori ale acestora.

Maior Sorin Ciungan, adjunct al Inspectoratului Șef ISU Mureș:

Centrul de formare din Inspectoratul pentru Situații de Urgență Mureș a desfășurat activități de predare a măsurilor care se iau pentru acordarea primului ajutor calificat, evaluarea situației, evaluarea victimei, suportul vital de bază, poziția laterală de siguranță. Practic, sunt acțiuni pe care orice persoane poate să le aplice în caz de accident.

În 2022, în România au avut loc aproape 80 de accidente pe zi, adică 28.000 pe an.

România înregistrează 93 de decese la un milion de locuitori, iar patru români mor zilnic în urma accidentelor rutiere, fiind cea mai mare rată din Europa.

Radio Târgu Mureș este partener medial al proiectului ”Fii în siguranță, un șofer responsabil”.

Autor: Raluca Creț

Program diversificat la Noaptea Muzeelor de la Târgu Mureș
Eveniment miercuri, 16 aprilie 2025, 13:26

Program diversificat la Noaptea Muzeelor de la Târgu Mureș

Sub coordonarea Muzeului Județean Mureș, evenimentul ce va avea loc luna viitoare va reuni peste 30 de parteneri din toate zonele orașului. De la...

Program diversificat la Noaptea Muzeelor de la Târgu Mureș
A început Târgul de Paşte al ONG-urilor
Eveniment miercuri, 16 aprilie 2025, 11:30

A început Târgul de Paşte al ONG-urilor

Evenimentul este organizat de Muzeul Județean Mureș, în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș. Târgul este găzduit de...

A început Târgul de Paşte al ONG-urilor
Paştele sărbătorit la Castelul Bran
Eveniment miercuri, 16 aprilie 2025, 10:37

Paştele sărbătorit la Castelul Bran

De Paște, la castelul Bran au loc o expoziţie de fotografie şi o instalaţie de obiecte ce prezintă obiceiuri pascale din localitatea Mândra...

Paştele sărbătorit la Castelul Bran
Zece proiecte realizate prin Fondul Științescu au fost prezentate astăzi la Brașov
Eveniment marți, 15 aprilie 2025, 15:18

Zece proiecte realizate prin Fondul Științescu au fost prezentate astăzi la Brașov

Fundația Comunitară Brașov și Inspectoratul Județean Brașov au organizat astăzi Gala Științescu 7.0, un eveniment care celebrează pasiunea...

Zece proiecte realizate prin Fondul Științescu au fost prezentate astăzi la Brașov
Eveniment marți, 15 aprilie 2025, 15:10

Ateliere şi maraton de încondeiat ouă pentru Paşti, la Sfântu Gheorghe

O fundaţie din Sfântu Gheorghe va organiza şi anul acesta un maraton de încondeiat ouă de Paşti, cu o durată de 17 ore. ‘Noaptea...

Ateliere şi maraton de încondeiat ouă pentru Paşti, la Sfântu Gheorghe
Eveniment marți, 15 aprilie 2025, 14:33

Lovire sau alte violențe și distrugere, la Școala Gimnazială George Coșbuc din Târgu Mureș

Poliția municipiului Târgu Mureș a fost sesizată azi, în jurul orei 11.00 de către reprezentanții unei școli gimnaziale cu privire la un...

Lovire sau alte violențe și distrugere, la Școala Gimnazială George Coșbuc din Târgu Mureș
Eveniment marți, 15 aprilie 2025, 14:14

S-a lansat oficial StartUp Nation, la Miercurea Ciuc

Evenimentul de lansare a avut loc astăzi la sediul CJ Harghita, în prezența a peste 150 de participanți, experți în accesarea fondurilor și...

S-a lansat oficial StartUp Nation, la Miercurea Ciuc
Eveniment marți, 15 aprilie 2025, 12:53

Percheziții într-un dosar ce privește săvârșirea unor infracțiuni silvice, la Brașov

Polițiștii brașoveni pun în aplicare 10 percheziții domiciliare, în cadrul unui dosar penal ce vizează comiterea infracțiunilor de „tăiere...

Percheziții într-un dosar ce privește săvârșirea unor infracțiuni silvice, la Brașov