Elevi de la 10 școli din Brașov, ambasadori ai mediului
Publicat de ebarabas, 18 august 2022, 12:28
Aceștia vor participa la proiectul ”Dansând cu natura”, care își propune să schimbe mentalitățile legate de schimbările climatice.
De altfel, educația pentru mediu ar putea deveni disciplină obligatorie în școli, spune purtătorul de cuvânt al ISJ Brașov, Valentin Bucur:
Scopul proiectului este de a conștientiza populația și de a produce schimbările necesare în Brașov. Obiectivul în principal constă în organizarea unor intervenții culturale care vizează problematica schimbărilor climatice prin artă. De aceea este adus un coregraf care cu o trupă de elevi vor pune în scenă o serie de programe, prin care își propun să conștientizerze această problematică a schimbărilor climatice. Principalul avantaj este acela pe care îl dă copilul ca vector în familie: ei sunt primii care pot educa părinții

Beneficiarul proiectului este Asociația TheoEmyDor, care a accesat suma de 75.000 de lei de la Primăria municipiului Brașov. Astfel, va fi angajat un coregraf care va forma, în următoarele trei luni, o trupă de dans.
Responsabilul de proiect, Lucian Gheorghe, crede că pentru elevi mesajul prin artă și dans este mai eficient decât expunerea de teorii despre mediu prin conferințe:
Una din principalele probleme ale schimbărilor climatice este mentalitatea. Pentru a fi accesibil, mai ales publicului la care ne adresăm, comunitatea elevilor brașoveni, practic proiectul îl vom încheia cu un spectacol de dansuri pe tema schimbărilor climatice care va avea loc în data de 13 noiembrie când, pe scena așezământului cultural ”Reduta” din Brașov, unde vor fi prezentate vreo 10-15 dansuri tematice.

Cei 50 de elevi brașoveni selectați pentru a dansa în spectacolul de final de proiect vor deveni în viitor și ambasadori ai protejării mediului.
Valeriu Russu