Eforturi supraomenești la SMURD Tg. Mureș!

Publicat de MIRELA ROTAR, 4 noiembrie 2020, 12:07 / actualizat: 4 noiembrie 2020, 23:22
Între 60 și 80 de pacienți cu simptomatologie specifică de COVID se prezintă zilnic în această perioadă la Unitatea de Primiri Urgențe SMURD de la Târgu Mureș, care au nevoie de teste și investigații CT pulmonar.
Oamenii așteaptă fie rezultatele investigațiilor, fie un loc în spital ore sau zile în șir.
La acest moment, capacitatea Departamentului COVID este ocupată 250%. Cum se descurcă personalul cu un număr atât de mare de pacienți, ne explică șefa UPU SMURD Târgu Mureș. Dr. Maria Salanța:
Astăzi, de exemplu, am 30 de pacienți în Departamentul COVID pe 12 locuri. Ne descurcăm greu. Am suplimentat cu tărgi și cei cu forme ușoare stau pe scaune în așteptarea testului. Deci, testele se preiau dimineața la ora 7,00 pentru ziua anterioară și vine rezultatul după-amiaza la 15,00-16,00, depinde de numărul de probe. E foarte mare numărul de probe. Pe pacienți îi ținem la noi și 24 de ore și 48 de ore… cât este nevoie. Păi, nu stau pe scaune o, zi două să aștepte rezultatul… Cei care sunt dependenți de oxigen sunt puși pe tărgi. Cei care sunt cu forme care nu sunt atât de severe, deci nu au nevoie de oxigen, stau pe scaune.
Potrivit unui ordin semnat de secretarul de stat Raed Arafat, de ieri toate Unitățile de Primiri Urgențe au obligația de a prelua toți pacienții aduși de către toate ambulanțele, indiferent de situația locurilor disponibile în secțiile spitalelor de care aparțin.
La Târgu Mureș nu au fost refuzați nici până acum pacienți, mai puțin contacții care nu trebuie să se testeze, mai spune Maria Salanța:
Avem și pacienți confirmați pozitiv pe care i-am pus în boxe cu presiune negativă, în limita posibilului, până i-au preluat clinicile de infecțioase, pneumologie, ATI la UMF sau aici, la noi în spital. Deci, facem eforturi supraomenești. Am primit toți pacienții care sunt cu simptome. N-am refuzat pe nimeni doar ce nu testăm noi, sunt contacții. Contacții n-au ce căuta la noi. Contacții, conform legii, trebuie să stea acasă în izolare și să anunțe DSP-ul și nici nu e nevoie să se testeze decât dacă apare simptomatologie.
Până ieri, în județul Mureș au fost confirmate 5.743 de cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2, dintre care 145 cazuri noi în ultimele 24 de ore. În spitale sunt internate în momentul de față 400 de persoane confirmate pozitiv iar alte 76 de persoane sunt internate cu suspiciune de infecție cu noul coronavirus.
Cristina Bulbescu